ȘTIAȚI CĂ... ? / Fapt 17:15-34

De observat faptul că în primii ani după Rusalii apostolii își concentrează lucrarea de predicare asupra evreilor, mai apoi, sub inspirația Duhului Sfânt, viziunea lor se lărgește și Evanghelia ajunge să fie vestită în lumea întreagă. În felul acesta se împlinește Cuvântul Domnului Isus care a spus: „Ci voi veți primi o putere, când Se va coborâ Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului." (Fapte 1:8)

Predica lui Pavel de la Atena este prima predică adresată neamurilor, ne-evreilor, care a fost consemnată. Și din punctul acesta de vedere, dar mai ales datorită a ceea ce conține, mesajul apostolului Pavel este un model de predicare a evangheliei și o sursă de mântuire. De aceea, haideți împreună să ne apropiem întrebători de ceeace a consemnat Duhul Domnului aici întru edificarea noastră.

1) ȘTIAȚI CĂ, omul poate fi foarte religios și să nu-L cunoască pe Dumnezeu

„Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului și a zis: "Bărbați atenieni! În toate privințele vă găsesc foarte religioși. Căci, pe când străbăteam cetatea voastră și mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinați voi, am descoperit chiar și un altar pe care este scris: "Unui Dumnezeu necunoscut!" Ei bine, ceea ce voi cinstiți fără să cunoașteți, aceea vă vestesc eu”. (22-23)

Apostolul Pavel ajunge la Atena în a doua sa călătorie misionară unde intră în vorbă cu localnicii vestindu-le pe Isus și învierea. Filosofii epicurieni și stoicii auzindu-l că vestește niște dumnezei străini l-au luat și l-au dus la Areopag, loc ce era destinat tradițional discursurilor politice, filosofice și religioase.

Întrucât Atena era plină de statui ce reprezentau tot felul de zeități, trădând preocuparea elenilor pentru religie, Pavel a trecut direct la subiect încercând mai întâi să le corecteze viziunea greșită despre Dumnezeu. Interesant este, iată, poți fi foarte religios și să nu-L cunoști pe adevăratul Dumnezeu.

Un presentiment al existenței lui Dumnezeu există nativ în fiecare om. Este știut, chiar și ateii în momente delicate din viață sunt pătrunși de credință. Friedrich Nietzsche s-a luptat cu credința declarând că Dumnezeu este mort, ca pe patul de moarte să exclame: „Nazarineanule m-ai învins”. Poate Nietzsche nu este cel mai bun exemplu, întucât a fost un om bolnav, dar este din cele mai notori. Trist este că în ciuda credinței generale pentru majoritatea oamenilor Dumnezeul adevărat rămâne, ca și în cazul atenienilor din antichitate, un Dumnezeu necunoscut. Și mai trist este că pentru mulți creștini Dumnezeu este necunoscut. Apostolul Pavel va scrie ceva mai târziu corintenilor, tot niște greci, „... sunt între voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu: spre rușinea voastră o spun” (1Corinteni 15:34)

Cunoașterea lui Dumnezeu este esențială când este vorba de mântuirea sufletului. Domnul Isus a spus: „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu”. (Ioan 17:3) De aceea omul trebuie să aibă mereu ca preocupare principală cunoașterea lui Dumnezeu Tatăl și al Domnului Isus. Apostolul scria fraților din Efes: „ Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire, în cunoașterea Lui, ... ” (Efeseni 1:17)

2) ȘTIAȚI CĂ, adevăratul Dumnezeu este Domnul cerului și al pământului

„Dumnezeu, care a făcut lumea și tot ce este în ea, este Domnul cerului și al pământului și nu locuiește în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea trebuință de ceva, El, care dă tuturor viață, suflare și toate lucrurile”. (24-25)

Dumnezeu a făcut lumea și tot ce este în ea este o afirmație generală cu care păgânii ar fi putut fi de acord. Pavel însă merge mai departe spunând că Dumnezeul cel adevărat are un o identiate personală, are un nume și o semnătură: numele lui este Domnul, iscălitura Sa este cerului și al pământului.

Dumnezeu, cuvânt care exprimă mai degrabă o calitate decât un nume, o însușire, este numit aici Domnul. Este numele sub care se descoperă Dumnezeu lui Moise și evreilor la Sinai, și este numele cel mai des întâlnit în revelația biblică. Domnul este traducerea românească a lui YHWH, pe care unii îl pronunță Yahweh, alții Iehova, și care este de fapt „Eu sunt”. Numele „Eu sunt”, vorbește despre natura Ființei Sale eterne, dorind să transmită că El există prin Sine Însuși, este permanent  prezent și activ.

Cât despre ”semnătură”, din zorii revelației divine a fost consacrată expresia Domnul Dumnezeul cerului și al pământului, cu scopul de a-L deosebi pe adevăratul Dumnezeu de idolii cei mulți care umpleau pământul. (Exemplu: „Avram a răspuns împăratului Sodomei: "Ridic mâna spre Domnul Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului și al pământului,” (Geneza 14:22)

Domnul Dumnezeu, Cel care a făcut cerul și pământul, Sa descoperit pe Sine omenilor pe filieră evreiască. El se numește pe Sine Dumnezeul lui Avraan, Isaac și Iacov. Prin profeți în vechime, iar la sfârșitul zilelor prin Fiul Său Isus Hristos, care este Domnul tuturor, Dumnezeu și-a revelat personalitatea și voia Sa sfântă și plină de iubire. Suma descoperirilor divine se află în Sfînta Scriptură. Noi nu trebuie să inventăm sau să presupunem nimic cu privire la Dumnezeu, tot ce trebuie să cunoaștem cu privire la divinitate avem consemnat în Biblie. Relația noastră cu Dumnezeu trebuie cultivată prin credință, o credință modelată de Cuvântul Domnului. Reprezentările fizice ale lui Dumnezeu, asemeni celor întâlnite în grecia antică, sunt strict interzise. Domnul Isus ne spune că, „Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh și adevăr”. (Ioan 4:24)

3) ȘTIAȚI CĂ, Dumnezeu nu este departe de fiecare din noi?

„El a făcut pe toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat anumite vremi și a pus anumite hotare locuinței lor, ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viața, mișcarea și ființa, după cum au zis și unii din poeții voștri: „Suntem din neamul Lui... ” Astfel, dar, fiincă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemeni aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meșteșugirea și iscusința omului” (26-29)

Apostolul Pavel, după ce Îl identifică pe adevăratul Dumnezeu, abordează originea rasei umane. Domnul Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea Sa. El ne-a întins pe toată suprafața pământului. Tot El a pus anumite hotare în relația cu El, hotare, știm acum, date de prezența păcatului. „Omule, nu întâmplarea / Ţi-a dat chipul minunat; / Dumnezeu, cu îndurarea, / El te-a binecuvântat!” spune refrenul unui imn creștin.

Ideea aceasta a unui Dumnezeu implicat nemijlocit și discret în viețile oamenilor, apostolul Pavel o folosește mereu în predicile sale. Bunăoară, păgânilor din Listra care în urma unei vindecări miraculoase l-au declarat zeu, el le strigă: „"Oamenilor, de ce faceți lucrul acesta? Și noi suntem oameni de aceeași fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceți de la aceste lucruri deșarte la Dumnezeul cel Viu, care a făcut cerul, pământul și marea și tot ce este în ele. El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate neamurile să umble pe căile lor, măcar că, drept vorbind, nu S-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer și timpuri roditoare, v-a dat hrană din belsug și v-a umplut inimile de bucurie." (Fapte 14:15-17)

Cu adevărat Dumnezeu Tatăl nu este departe de fiecare din noi. El este acea prezență vie și caldă care face mereu lucrurile posibile. Zeci de ani în viața unui om, milenii în întreaga omenire, Domnul Dumnezeu repară ce stricăm, ridică ce doborâm, curăță ce murdărim, luminează ce întunecăm, înviorează ce întristăm, ... Omule, ți-ai arătat astăzi recunoștința față de Binefăcătorul tău? ... Un predicator avea obiceiul să-i provoace pe ascultătorii săi spunând: „În ultima zi Dumnezeu ți-a dat 86400 de secunde de viață. Ai folosit vreuna pentru a ridica gândul în sus și a spune, mulțumesc?”

Dacă te simți uneori singur, neînțeles, părăsit, să ști că Tatăl ceresc este la distanță de o rugăciune de tine...

Apropierea și familiaritatea dintre Dumnezeu și oameni era afirmată chiar și de poeții greci, care aclamau: „Suntem din neamul Lui”. Înrudirea omului cu Dumnezeu însă nu trebuie reprezentată cu ajutorul unor forme materiale. Idolii și idolatria ca forme de reprezentare a divinului sunt condamnate de adevăratul Dumnezeu care este duh. (Exodul 20:4-6)

4) ȘTIAȚI CĂ, Dumnezeu vrea să facă o înțelegere cu noi omenii?

„Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;” (30)

Parcă Pavel ar vrea să spună: Dumnezeu vrea să facă un ”deal”, o înțelegere, un târg, cu oamenii. El este dispus să uită trecutul păcătos al tuturor, dar pentru aceasta El le cere oamenilor, le poruncește, acum, să se pocăiască, să se întoarcă la El.

Cum poate Dumnezeul Cel Sfânt să ierte trecutul idolatru și imoral al tuturor neamurilor și să nu țină seama de acest trecut fără El? În bunătatea Lui, Dumnezeu a pregătit un mijloc de iertare și salvare a omului păcătos. Această Cale este Isus Hristos, Fiul Său, care a plătit toată datoria omului păcătos, când S-a jertfit pe crucea de pe Golgota. Este scris că: „El este jertfă de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. (1Ioan 2:2)

Iertare la schimb cu pocăinței! Un ofițer a auzit de un soldat din subordinea sa care vorbea mereu de pocăință. -„Mie spune-mi într-un cuvât ce înseamnă pocăința”, i-a ordonar ofițerul. -„Să trăiți, pocăință înseamnă stânga împrejur”, a raportat sodatul.

Pocăința? Pocăința este una din învățăturile principale ale Sfintei Scripturi, de multe ori greșit înțeleasă. Pocăința este mai mult descât un sentiment general de frică de Dumnezeu. Pocăința este mai mult descât un sentiment de vinovăție că iar ai comiso. Pocăința nu este numai despre rugăciune și post. Pocăința nu este doar despre mersul la o anumită biserică. Pocăința nu este doar despre un botez făcut copil fiind sau la maturitate... Atunci ce este pocăința?

Pocăință înseamnă a schimba cu desăvârșire drumul în viață. În Biblie găsim scrise aceste cuvinte: „Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască.” Și, „Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la calea voastră cea rea, pentru ce vreți să muriți?” (Ezec. 33:11; Ezec. 18:32). Pocăința este o schimbare în totul a felului de a gândi și de a trăi. Pocăința, adică adevărata întoarcere la Dumnezeu este produsul unei minți înnoite de Duhul Sfânt (în grecește metanoia). Numai cu mintea nouă poți cunoaște pe Dumnezeu și tainele Cuvântului Său. Pocăința duce pe om la nașterea din nou, la învierea din moartea păcatului.

Suflete, ce spui de oferta de pace a lui Dumnezeu pentru tine? ...

5) ȘTIAȚI CĂ, există o judecată?

„pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită, prin faptul că L-a înviat din morți…"” (31)

Înțelegerea aceasta, târgul acesta, în care Dumnezeu vine cu harul iar noi cu pocăința are ca rezultat salvarea noastră și slava lui Dumnezeu. Însă chemarea lui Dumnezeu este mai mult decât o ofertă, este o poruncă. Pentru că Dumnezeu este Dumnezeu și omul om, Dumnezeu poruncește omului să se întoarcă la El.

Dumnezeu în înțelepciunea Sa a rânduit o zi pentru toate. Există o zi a cercetării (1Petru 2:12), o zi a mântuirii (2Corinteni 6:2), și o zi a judecății (Fapte 7:31). Pentru grecii dinaintea lui Pavel ideea judecății era destul de necunoscută, cum necunoscută era și ideea despre un Om mesianic sau despre inviera morților, noțiuni care pentru evrei erau tradiție. Cu toată ignoranța noastră, ideea de dreptate este înrădăcinată în conștiința fiecăruia din noi și ne face să exclamăm asemeni lui Alexandru Vlahuță în „Triumful așteptării”: „Că vuietele toate visează armonie, / Că... este o dreptate și... trebuie să vie!”

Totul se contabilizează, și cele bune și cele rele, iar într-o zi va trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată. (2Corinteni 5:10) Păcatele de care nu ne-am căit se vor ridica din mormântul uitării și ne vor osândi, spunea cineva. În ziua aceea oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care l-au rostit. (Matei 12:36)

Apostolul Pavel ne spune că Dumnezeu va judeca lumea după dreptate prin Domnul Isus, numit aici Omul dovedit. De ce Omul Isus și nu Dumnezeu Tatăl?

a) În Evanghelia după Ioan, cap. 5, Domnul Isus spune: „Tatăl a dat toată judecata Fiului, pentru ca toți să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinstește pe Fiul, nu cinstește pe Tatăl, care L-a trimis”. (Ioan 5:22-23).

b) Fiul lui Dumnezeu are și un atu moral. El a trăit pe pământ ca om, a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi, dar fără păcat. Deci, are competența necesară pentru a face o judecată în cunoștință. Pe de altă parte Domnul Isus ca și Dumnezeu și-a dat viața pentru om și are dreptul să-i ceară omului socoteală de ce nu a acceptate iertarea lucrată de El. (Evrei 4:15)

CONCLUZIE

Suflete, Dumnezeul cel adevărat, care ne-a dat viață și îngrijește de noi păcătoșii, vine în lume cu o ofertă de pace prin Isus Hristos care a murit pentru noi. Cum vom răspune? O vom refuza continuând să ne trăim viețile idolatre și egoiste de până aici, sau ne vom întoarce la Dumnezeu cu pocăință și credință?

Dacă vrei să ai șterse păcatele din cazierul vieții tale ai o singură opțiune omule, întoarcete la Dumnezeu Tatăl și încredete în Domnul Isus care și-a dat viața pentru tine. Este scris: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să le ierte” (1 Ioan 1:9).

Dacă vei refuza oferta de pace a lui Dumnezeu vei muri în păcatele tale iar soarta ta va fi soarta fățarnicilor, acolo unde este plânsul și scrâșnirea dinților. (Matei 24:51)

În Areopagul din Atena unii din cei care l-au ascultat pe Pavel l-au batjocorit la urmă. Alții au amânat o decizie. Au fost însă și câțiva care au crezut Vestea Bună și au trecut de partea lui Dumnezeu împăcându-se cu El. Tu, din care categorie facem parte? ... „Și-acum Isus cel judecat / Azi El te-ntreabă DA ori NU? /: Ești tu sau nu ești vinovat? / Eu am spus DA! Și-am fost iertat! / Eu am spus da: Dar tu, dar tu? :/”